Cătălin Sturza

„What he believed about everything what silently expressed in what he said about anything” – un citat foarte frumos care cred că defineşte foarte bine viaţa şi personalitatea lui C.S. Lewis.

Prins cu alergături în stânga şi-n dreapta, n-am apucat să spun nimic despre cum a fost la simpozionul The Life of Legacy of C.S. Lewis – de marţi, de la Facultatea de Drept.

1. A fost, din câte înţeleg, primul simpozion interdisciplinar C.S. Lewis din Bucureşti (au mai fost două ediţii, în anii trecuţi, în Iaşi; un link aici către ediţia de anul trecut); vorbitori documentaţi şi la obiect, din UK şi din România – un început promiţător!

2. Am adăugat câteva titluri la lista mea „de citit din Lewis” (toate link-urile sunt către Goodreads): distopia „The Pilgrim’s Regress” (din 1933); „The Allegory of Love: A Study in Medieval Tradition” (1936) (un manual de literatură medievală); „Image and Imagination: Essays and Reviews”; „A Grief Observed” (o carte scrisă după moartea soţiei sale, Joy, în 1960) şi „Mere Christianity” (1944).

3. Pe soţia sa, Joy, Lewis a cunoscut-o în 1955; cartea sa autobiografică, „Surprised by Joy” (unul dintre cele mai bune eseuri ale lui Lewis – care descrie convertirea sa la creştinism) C.S. Lewis l-a publicat în 1955 (după ce l-a scris, se pare, în doar două săptămâni).

4. „Mere Christianity” cuprinde eseurile radiofonice ale lui Lewis citite la BBC, în timpul războiului, între 1942 şi 1944; s-a păstrat doar o oră de înregistrări cu vocea lui Lewis la BBC; „Mere Chrstianity” e, cel mai probabil, cea mai importantă colecţie de eseuri despre creştinism a lui Lewis (şi tocmai pe asta încă n-am citit-o!).

5. A fost unul din rarele momente când eu unul m-am simţit mic de înălţime – pe lângă George Arion Jr. şi Caius Dobrescu, la cei 2 metri ai lor.

6. A fost şi unul din (poate nu aşa de) rarele momente când m-am simţit mic şi necunoscător în Lewis, pe lângă erudiţia Prof. Joel Heck (Austin, Texas, USA), care a realizat o excelentă introducere în viaţa şi opera lui Lewis (completările bibliografice i le datorez). Şi a Prof. Stephen Prickett – care l-a avut, se pare, pe Lewis ca profesor, în primul an de facultate! Foarte bună şi intervenţia Dr. John Lotz – un medic englez care predă şi profesează, în prezent, în Iaşi.

7. „What he believed about everything what silently expressed in what he said about anything” – un citat foarte frumos prezentat de Prof. Joel Heck (nu reţin autorul) care cred că defineşte foarte bine viaţa şi personalitatea lui Lewis. În sfârşit, dacă ar fi să recomand o carte cu care cineva ar porni călătoria fabuloasă prin literatura şi eseurile lui Lewis – mi-ar fi foarte greu să aleg. Dar aş recomanda excelenta „Despre minuni” (apărută şi în română, la Humanitas).