[…] Fantasy – repere generale

Sword and sorcery (Spadã și vrãjitorie) este considerat în prezent un subgen distinct al literaturii denumitã generic fantasy. În mod concret și schematizant acest subgen descrie aventuri, istorisiri și întâmplãri care se desfãșoarã alert într-un mediu dominat de miracol și magie, cel mai adesea într-un trecut imaginar populat de „mânuitori de spadã“ și ființe fabuloase. Sword and sorcery are rãdãcini puternice în romanul cavaleresc, epopeea anticã sau în formele populare de tipul basmelor și legendelor.

Fritz Leiber

Termenul în sine este atribuit scriitorului Fritz LEIBER care l-a impus publicului la începutul anilor ’60. De fapt, acest tip de literaturã exista cu mult înainte de 1960 dar era cunoscut sub denumiri – mai puțin asimilate de cititori și de criticã – precum weird fantasy (fantezie stranie) sau fantastic romance (fantastic romantic).

Cât îl privește pe F. Leiber, aplecarea sa cãtre sword and sorcery se datoreazã în primul rând adeziunii sale ca membru în Liga Hyborianã (un club al fanilor genului, fondat în 1956). Convingerea membrilor ligii era cã inițiatorul de drept al genului sword and sorcery este nimeni altul decât Robert E. HOWARD, creatorul personajului CONAN, odatã cu apariția povestirii „Phoenixul de pe spadã“ scrisã în 1932. Oricum, indiferent dacã Howard este sau nu inițiatorul genului s&s, cel care a impus agresiv termenul rãmâne tot F. Leiber.

Heroic fantasy (Fantezie eroicã). Opinia cel mai des întâlnitã este cã termenul de fantezie eroicã a început sã-l înlocuiascã pe cel de sword and sorcery pe la jumãtatea anilor ’70. Cei doi termeni au fost utilizați în paralel fãrã probleme pânã la începutul anilor ’90 când strategiile editoriale, din dorința de a nu agresa cititorul cu o terminologie din ce în ce mai specializatã și mai nuanțatã, au început sã foloseascã termenul general de fantasy. Acest lucru a fost intens comentat și criticat deoarece mulți cititori doreau sã aibã un mijloc de îndrumare în alegerea lecturilor. Reproșul este justificat având în vedere cã cei doi termeni luați în discuție, sword and sorcery și heroic fantasy, sunt foarte apropiați dar nu identici în înțelesul lor. Fiecare dintre ei definind un anumit mod de abordare literarã, nuanțat în funcție de scriitor, de inovațiile literare utilizate și chiar de politicile editoriale.

În linii mari se poate spune cã sword and sorcery este mai specializat, în timp ce fantezia eroicã permite cuprinderea unei arii ficționale mai întinse. La aceste aspecte se mai adaugã o viziune specificã a fiecãruia dintre ele asupra textului literar, ceva mai bine documentat în cazul fanteziei eroice din punct de vedere al arealului mitologic utilizat, al limbajului și modelelor de inspirație utilizate. Ea se detașeazã oarecum de epicul alert și de dominația acțiunii în detrimentul ideii, specifice pentru sword and sorcery. De asemenea, construcția eroului ca personaj al textul de fantezie eroicã este mult mai elaboratã, acesta trecând întotdeauna printr-un proces inițiatic complex, de la condiția de om simplu la cea de erou și posesor al unor aptitudini ieșite din comun, dar și printr-un amplu proces de reconstrucție psihologicã.

Desigur cã literatura fantasy nu se rezumã la cele douã subgenuri prezentate anterior. Alți termeni aplicați pentru scrierile corespunzãtoare acestui gen, și de regulã utilizați de criticã sau de strategiile comerciale, sunt: Adult Fantasy, High Fantasy, Epic Fantasy, Quest Fantasy sau Science Fantasy, ultimul intrat deja în limbajul curent al cititorului.

Fantezia Eroicã – generalitãți și nuanțe

Un erou tipic pentru fantasy

Eroul: reprezintã pilonul de susținere al textului heroic fantasy. Construcția acestui gen de literaturã solicitã o focalizare auctorialã a scriitorului asupra eroului și, implicit, personajului principal. Din acest motiv scriitorii genului se concentreazã în special pe caracterul inițiatic al eroului. Acesta evolueazã odatã cu derularea subiectului, de la condiția simplã la cea miraculoasã (de aici și introducerea alertã a unei succesiuni de întâmplãri, fapte, locuri, personaje fabuloase etc.), în așa fel încât cititorul, la rândul sãu, capãtã o inițiere paralelã cu cea a eroului.

De asemenea, într-un mod deja profesionalizat, autorii de heroic fantasy apeleazã la un întreg arsenal de artificii și tehnici literare care au rolul tocmai de a-l face pãrtaș pe cititor la aventura propusã de subiectul textului.

În primul rând construcția personajelor se face cu tușe îngroșate, contrastante, care clasificã exclusivist în pozitive și negative personajele textelor heroic fantasy.

Cum antiteza bine-rãu nu lasã loc și nuanțelor intermediare, uneori, scriitorii apeleazã și la o altã tehnicã întâlnitã și la romanul picaresc (de aventuri): personajul colectiv. O mânã de oameni uniți în numele unei cauze comune se pot dovedi a fi adversari de temut în conflictul cu forțele rãului. Avantajul personajului colectiv este major din punctul de vedere al credibilitãții. Fiecare dintre membrii grupului prezintã aptitudini diferite și mai rezonabile pentru cititor decât în cazul unui supererou. Astfel cititorul mai are avantajul cã își poate alege un model convenabil (dacã acceptãm ipoteza cã textul literar oferã înainte de toate modele și mai apoi tipologii umane idealizate).

În oricare dintre variantele utilizate: supererou sau personaj colectiv, trebuie acceptat cã autorul înzestreazã personajele cu însușiri ieșite din comun. Calitãțile sunt întãrite de accesorii și simboluri falice precum armele magice (cel mai adesea spade cu puteri magice).

Tot ca un suport adus în sprijinul eroului este și conjunctura favorabilã. Eroul este la locul și momentul potrivit. ªansa lui este unicã și irepetabilã.

La toate cele arãtate se mai adaugã și alianța cu forțele magice, supranaturale; contrar unor opinii prezentate în prima parte a acestui articol care considerã cã însuși eroul este posesor al acestora.

Decorul: În majoritatea cazurilor, coordonata spațialã este un produs imaginar situat pe Pãmânt, pe o planetã îndepãrtatã sau într-o lume paralelã. De cele mai multe ori scriitorul alege un spațiu anume în funcție de gradul speculativ ficțional pe care dorește sã-l utilizeze. Spre exemplu: în mod rațional, imaginarea unor ființe fabuloase complet noi, inventate de scriitor (neîntâlnite în nici un areal mitic) ori descrierea unor structuri sociale care nu se regãsesc în istoria umanã, își vor gãsi mai firesc locul într-o lume paralelã sau pe o planetã îndepãrtatã.

La fel de bine, fantezia eroicã poate reimagina un trecut îndepãrtat, poate rescrie, dezvolta și chiar inventa mituri (Lord Dunsany era recunoscut pentru acuratețea cu care completa „pete albe“ în arealul mitologic).

Timpul: Este un element pãstrat voit echivoc în cazul textelor heroic fantasy. Uneori se oferã repere fragile precum Atlantida, epoca fierului etc, dar, așa cum se poate deduce din numeroase texte, rolul coordonatei temporale rãmâne mai degrabã unul secundar și, cumva, coordonata temporalã capãtã aceeași funcție ca în cazul ucroniilor (istoriilor paralele): acela de non-timp, dar care urmãrește mai puțin efectul realist al condiționalului „ce s-ar fi întâmplat dacã…“.

Contraste și conflicte: Fantezia eroicã se bazeazã pe contraste puternice care definesc genul în intimitatea sa constructivã. Aceste contraste sunt obligatoriu orientate cãtre morala pozitivã.

Placa turnantã a textului heroic fantasy rãmâne deja amintitul contrast/conflict bine-rãu, cu victoria finalã a binelui.

La fel de bine gãsim și contraste de genul: real-suprareal, uman-suprauman, uman-subuman, științã-magie etc., care nu neapãrat sunt așezate în raporturi conflictuale atâta timp cât ele pot servi moralei pozitive a textului.

Cele prezentate pânã acum aratã cã scrierile heroic fantasy se bazeazã pe un exercițiu imaginativ foarte complex. Acest lucru nu înseamnã cã textele genului nu pornesc și de la o serioasã bazã documentarã, științificã și istoricã, lucru subliniat de însuși J. R. R. Tolkien: „Fantasy este o activitate umanã normalã. Ea nu distruge rațiunea și nici mãcar nu diminueazã apetitul sau percepția adevãrului științific. Din contrã. Cu cât rațiunea este mai puternicã și mai clarã, cu atât ea va produce o fantasy mai bunã.“

 Mircea Cãrbunaru