(A. S. În acest text prin lume actualã se înțelege lumea în care trãim cu toții pe Terra și în universul pe care-l știm. O numesc actualã pentru a nu o numi realã pentru cã nu vãd de ce ar fi mai realã decât alte lumi (decât dacã nu cumva noi oferim conotația de real lucrurilor pe care se întâmplã sã le experimentãm fizic în detrimentul celor pe care le experimentãm mental). Și o numesc actualã pentru cã vreau sã fac o diferențiere între aceastã lume și lumea lui Tolkien spre exemplu.)
Îmi place literatura escapistã (dar fantasticã). Unii se aratã supãrați cã omul, fie și vremelnic, are le îndemânã un instrument pentru a-și întoarce fața de la cenușiul lumii actuale spre o lume feericã. Printre alții și Tolkien a fost acuzat cã a produs asemenea literaturã (și e adevãrat cã a produs).
Recunosc cã au fost momente când am simțit contrastul și mi-a fost mai bine în lumea lui Tolkien decât în lumea care reveneam când deschideam ochii. Dar niciodatã nu am citit literatura lui Tolkien pentru a evada dintr-o lume care nu-mi plãcea sau care a devenit pentru moment acrã pentru mine. Nu e și nu a fost un drog.
Îmi place lumea actualã. Îmi plac elemente din ea așa cum sunt. Și îmi place lumea actualã pentru cã mai conține alte elemente care-mi displac și pot fi schimbate. Dar nu este la fel și în Arda? (1) Lumea Arda este frumoasã în virtutea unor elemente existente și mai este frumoasã și în virtutea existenței ființei și acțiunilor lui Melkor (elementul care necesitã schimbare). Iar conflictul se continuã cu Sauron, un alt element unde cineva trebuie sã schimbe ceva.
Dar elementul pe care-l consider cel mai important este de altã naturã. Și are legãturã cu douã cuvinte cheie: creație și augmentare.
Atunci când citești o scriere de sub capacul realismului literar procesul imaginativ este unul destul de limitat: fãrã îndoialã cã se solicitã un proces imaginativ din partea cititorului dar el este limitat la lumea actualã. Toate componentele fac parte din lumea actualã – acțiunea este singurul lucru care poate fi o noutate, dar și ea este alcãtuitã din elemente proprii lumii actuale. Se pot invoca fețe de femei, oameni, copii. Copaci, mașini, politicã și imoralitate. Nimic nou sub soare. Efort minim. Cine nu-și poate imagina fãrã niciun fel de efort o mașinã sau o fațã de om politic? Descrierile au toate o ancorã puternicã în lumea actualã iar procesul imaginativ este limitat la un fel de amestec al amintirilor pe care cititorul le are deja.
Dar fã bine și imagineazã-ți ființa Ungoliant din Silmarillion. Ori imagineazã-ți-l pe Melkor. Dacã nu ai vãzut încã imaginile într-un film (cum am vãzut elfii de exemplu) ești pus în fața unui proces creativ care nu este obligat sã foloseascã imagini prelucrate de-a gata din lumea actualã. Vei opera în continuare cu forme și culori, dar tu ești creatorul. Cuvintele lui Tolkien sunt pur și simplu o pensulã pe care tu o folosești pentru a da naștere lui Ungoliant, Melkor și copacilor din Valinor (chiar și copacii necesitã o redesenare importantã- cu toate cã cel mai probabil vei pãstra elemente precum trunchi și coroanã). Procesul imaginativ este de o cu totul altã calitate și anvergurã.
Și dincolo de acest proces de creație necesar nu existã o împiedicare a augmentãrii elementelor. Nici cel puțin când vine vorba de oameni nu ești împiedicat. Pentru cã oamenii erau cu mult mai mãreți decât cei din lumea actualã. Iar dacã dai frâu liber procesului de augmentare în ce privește oamenii totuși nu poți sã mergi cu el mai presus decât mãreția elfilor și dacã îi augmentezi pe elfi pentru a nu fi la nivelul oamenilor atunci ești pus în fața sarcinii de a-i ridica și mai mult pe maiari. Dar dupã maiari ai o datorie fațã de valari pânã ți se lovește mintea de Eru Ilúvatar când te oprești. Dar poți sã o iei de la capãt cu oamenii dacã vrei.
Dacã ai fi citit un roman realist te-ai fi limitat la a-i pune un chip lui Ion și celorlalte personaje, sapa era sapã, cuptorul cuptor, țarina țarinã și sângele sânge. Niciun proces de augmentare nu-și are locul aici. Cui sã-i oferi mãreție fãrã sã strici povestea?
Știu dincolo de orice îndoialã rezonabilã cã unii oameni nu se întorc cu mâinile goale de pe Arda în lumea actualã. Dupã ce ai trãit mult timp acolo începi sã te obișnuiești cu cele douã lucruri de mai sus – creația și augmentarea. Iar dacã ai ajuns cumva sã știi cã orice îți imaginezi este posibil începi sã-ți pui întrebãri cu privire la multe lucruri. Fãrã îndoialã cã te întrebi și cât este de probabilã existența Ardei, dar nu te poți limita la asta. Începi sã te uiți în jur în lumea actualã și sã te apuci ori de augmentat ceea ce existã ori de creat și augmentat la un loc. Nu te mai lovești de imposibilitãți pentru cã ești conștient cã oricum nu ești în stare sã-ți imaginezi lucruri cu adevãrat imposibile (cercuri pãtrate nu cred cã și-a imaginat nici Dumnezeu).
Problema care rãmâne de rezolvat este cum fac cutare augmentare sã devinã realã ori cum fac cutare creație imaginatã sã devinã realitate. Aici îmi vine în minte un citat care are pe undeva legãturã:
The Spartans do not ask how many the enemies are but where they are. (Agis IV)
Mie mi se întâmplã sã aplic experiențele creãrii Ardei în crearea și augmentarea (vitezei) unor algoritmi. Alții se îndreaptã spre alte domenii.
Fãrã creație și augmentare suntem meniți reproducerii. Sutem obligați sã facem un puzzle folosind aceleași piese monotone.
Interacțiunea serioasã cu lumea lui Tolkien m-a învãțat cã dacã nu gãsești o piesã dintr-o imagine nu ești limitat la piesele de pe masã: poți sã-ți faci tu propriile piese, fie augmentând piese de pe masã, fie nãscocind altele cu totul noi.
Vã doresc (și îmi doresc) un an nou plin de piese noi.
(1) Arda este lumea în care se petrece acțiunea din opera lui Tolkien – acțiunea din Hobitul și Stãpânul Inelelor se petrece pe Arda
