Theophyl

Primul si poate unul din cei mai proeminenti “Fauritori de lumi” este John Ronald Reuel Tolkien, sau pe numele pe care majoritatea noastra il cunoaste J. R. R. Tolkien. In postarea de astazi vom discuta putin despre biografia lui, care ne poate deslusi cateva din figurile imaginarului “tolkienian,” vom reaminti cateva din principiile acestui stil literar si vom discuta si despre “Clubul Presupunerilor” (The Inklings), cerc literar care a influentat profund literatura engleza in cea de a doua parte a secolului al XX-lea.

John Ronald Reuel Tolkien (1892 – 1973) a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar, cunoscut cel mai bine pentru seria fantastica, astazi clasica: Hobbitul și Stãpânul Inelelor. Tolkien a fost profesor de engleza clasica la Oxford din 1925 pânã în 1945 și profesor de limbã și literaturã englezã din 1945 pânã în 1959. A fost un catolic devotat, ca și prietenul lui C. S. Lewis – amândoi fiind membri ai clubului de discuție, cunoscut sub numele “Clubul Presupunerilor” – The Inklings.

Tolkien s-a nãscut la 3 Ianuarie 1882 în Bloemfontein, în Orange Free, fiul lui Arthur Reuel Tolkien (1857–1896), un manager de bancã englez și al soției lui, Mabel (1870–1904). Cuplul a pãrãsit Anglia când Arthur a fost promovat capul oficiului Bloemfontein la banca britanicã la care lucra. În copilãrie, Tolkien a fost mușcat de un pãianjen babuin (tarantula), eveniment traumatizant care i-a influențat mai târziu operele. Thornton S. Quimby, doctorul care a avut grijã de copil dupã mușcãtura de pãianjen, a devenit un model pentru Gandalf. La trei ani, Tolkien a plecat în Anglia cu mama și fratele sãu în ceea ce trebuia sã fie o vizitã lungã de familie. Tatal sãu a murit in Africa de Sud înainte de a-i putea însoți. Tolkien a învãțat sã citeascã de la patru ani și a putut scrie fluent la scurt timp; i-a plãcut sã exploreze satele si oraselele din imprejurimi, care împreunã cu ferma mãtușii vor inspira mai târziu scene din cãrțile sale. Tolkien a studiat la King Edward’s School, Birmingham si dupa aceea la Oxford.

Opera sa principala este “Stãpânul Inelelor,” care este dezvoltata dintr-o lucrare anterioara “Hobitul”. Hobbitul și Stãpânul Inelelor formeazã un complex de povestiri și poezii legate între ele, precum și istorii fictive, dialecte inventate și eseuri despre lumi imaginare ca Arda și Pãmântul de Mijloc. Între 1951 și 1955, Tolkien a publicat un Legendarium al acestor povestiri. Ambele lucrari, dar in special “Stãpânul Inelelor” sunt capodopere ale “Fantasticului literar,” de fapt o subspecie a acestui gen de literatura – Fantezia (Fantasy). “Fantezia” este o subspecie a fantasticului, un gen al literaturii fantastice, apropiatã de miraculosul folcloric, cu un întreg arsenal de elemente de magie.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au creat și au spus povești. Din acestea s-au clãdit mituri, care au influențat gândirea și modul de viațã al multor generații. Așa cum omul a vãzut si a simtit prima oarã focul, frica, cutremurul, gheața, copacul, cerul și stelele, soarele și luna, așa le povestesc miturile strãvechi. De-a lungul vremii, întregi concepții despre crearea lumii au luat naștere. Crezând în aceste mituri, oamenii le-au transformat în religii, oferindu-le un loc important în viața lor de zi cu zi. “Fantezia” este cu mult diferitã fațã de miturile arhaice. Însã rãdãcinile ei se aflã în aceste prime creații cu caracter existențial ale minții omenești. “Fantezia” înseamnã imaginație. Autorii de “Fantezie” creeazã lumi noi, nemaivãzute, animate de magie și locuite de rase și creaturi fantastice. Prima caracteristicã a genului este aceea cã lumea descrisã nu este cea realã, ci una imaginatã, dar care nu are nici o legãturã cu pãmântul, planetele, constelatiile, universul cunoscut sau imaginar, ca în cazul SF-ului. Lumile “Fantezie” sunt mult diferite, ele fiind marcate de existența magiei și a creaturilor și raselor diferite de om. De fapt “Fantezia” este un ecou al mitologiei.

Clubul Literar al Presupunerilor – The Inklings. Clubul era de fapt un grup de discuții literare, asociat cu Universitatea Oxford, Anglia. Membrii, majoritatea academicieni ai universitãții, includeau pe: J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, Owen Barfield, Charles Williams, Adam Fox, Hugo Dyson, Robert Havard, Nevill Coghill, Charles Leslie Wrenn, Roger Lancelyn Green, Colin Hardie, James Dundas-Grant, John Wain, R.B. McCallum, Gervase Mathew, C.E. Stevens, J.A.W. Bennett, Lord David Cecil, Christopher Tolkien (fiul lui J.R.R. Tolkien), Warren “Warnie” Lewis (fratele mai mare al lui C.S. Lewis), și Eric Rucker Eddison la invitația lui C.S. Lewis. Întâlnirile au avut loc intre anii 1930 și 1960. Dupã cum era tipic pentru grupurile universitare de naturã literarã ale vremii, The Inklings erau cu toții bãrbați. (Dorothy L. Sayers, uneori inclusã în grupul The Inklings, era o prietenã a lui Lewis și Williams, dar nu a participat niciodatã la o întâlnire a societãții.)  Citirea si discutiile despre operele neterminate ale membrilor reprezentau principalele scopuri al întâlnirilor.

The Lord of the Rings a lui Tolkien, Out of the Silent Planet a lui Lewis si All Hallows’ Eve a lui Williams au fost printre primele opere citite în cadrul întâlnirilor. Notion Club, din nuvela cu acelasi nume, neterminatã si publicatã postum, în cadrul operei Sauron Defeated din ciclul The history of Millde-earth se bazeazã pe societatea The Inklings. The Inklings se întâlneau la un pub local, The Eagle and Child, cunoscut ca și The Bird and Baby, sau simplu drept The Bird (Pasãrea). Mai târziu, intâlnirile din bar se tineau la The Lamb and Flag peste stradã, iar în anii de început, The Inklings obisnuiau sã se întâlneascã in diverse alte baruri.

Stãpânul Inelelor a fost scris de J.R.R. Tolkien între anii 1937 – 1949, iar partea sa centralã a fost creatã în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial. Lucrarea a fost publicatã în trei volume mult mai tarziu, dupa cel de al doilea razboi mondial, între 1954 și 1955.  Cartea a fost retipãritã in cateva editii și tradusã în 38 de limbi, devenind una dintre cele mai populare și influente lucrãri de “fantezie” literara ale literaturii secolului 20. Cartea este continuarea unei lucrari anterioare, numita “Hobitul” (aparut in original  sub doua nume “The Hobbit” sau “There and Back Again”). In aceasta prima carte, scrisa sub un format de “carte de povesti” Tolkien creaza o lume populata de umanoizi decupati din mitologia nordica (hobbiți, elfi, gnomi și orci) si se petrece intr-o tara numita “ținuturile din Pãmântul de Mijloc”. In aceasta carte facem cunostinta cu Bilbo Baggins, un hobbit de vreo 50 de ani, care pornește într-o aventura vãrã voia sa, împreunã cu un grup de 14 gnomi, plus marele vrãjitor Gandalf.

“Stãpânul Inelelor” este continuarea Hobitului si-l are protagonist principal pe Frodo Baggins, orfan care locuieste la Conacul Coniac pânã când Bilbo Baggins (protagonistul primei carti, Hobitul, si vãr de-al treilea al lui Frodo) îl convinge sã vinã și sã locuiascã cu el în Fundãtura din Hobbiton, alegandu-l moștenitor. Acțiunea cãrții Stãpânului Inelelor se petrece într-o preistorie alternativã, al treilea Ev al Pãmântului de Mijloc. Acțiunea este concentatã pe Inelul Puterii fãurit de lordul întunecat Sauron și variazã de la începutul liniștit din Comitat pânã la cursul Rãzboiului Inelului, urmat de Pãmântul de Mijloc și vãzut prin ochii personajelor sale, în special ai protagonistului Frodo Baggins. Acțiunea principalã este urmatã de șase anexe, care oferã o multitudine de materiale contextuale, istorice și lingvistice. Cartea a fost conceputa din trei povestiri separate, care au si aparut in trei volume diferite (personal, nu cred ca asta a fost inițial intenția autorului). Primul volum este “Frãția Inelului” (The Fellowship of the Ring), al doilea volum “Cele douã turnuri”   (The Two Towers), este împãrțit în douã povești paralele, câte una în fiecare carte (a II-a si a III-a); cred ca aceasta imparțire a fost sugerata si facuta de editorii cartii si nu de autor. Al treilea volum este “Întoarcerea regelui” (The Return of the King). Volumele sunt impartite in “carți”, urmarind stuctura legendelor medievale.

“Stãpânul Inelelor” este o opera literara care poate fi citita cu felurite interpretari, de la o simpla legenda, basm pentru copii, pana la o lucrare complexa filozofica, filologica, mitologica, sau teologica.

Conceptul de “Inel al puterii“ este imprumutat din dialogul Socratic al lui Plato in “Republica”, asa numitul Inel a lui Gyges. In “Republica” (cartea a-II-a), Socrate reda o discutie, avuta la Pireu. Printre cei care isi spun punctul de vedere se numara si Glaucon. Dupa el, oamenii sunt drepti doar pentru ca n-au incotro. Si-l da exemplu pe Gyges, un pastor care ajunge sa detina un inel care-l face invizibil. Cu el ajunge sa-si omoare regele si sa-i ia nevasta si locul. Ideea este ca “oricine ar avea un astfel de inel ar face lucruri nedrepte”, crede Glaucon. Acest “Inel a lui Gyges” il va influenta si pe bunul prieten a lui J.R.R. Tolkien, H.G.Wells, care in “Omul Invizbil” se foloseste de un motiv asemanator. Acelasi motiv poate fi gasit si în “Cercul Inelului” –  al lui Wagner (“Der Ring des Nibelungen – The Ring of the Nibelung”).

“Stãpânul Inelelor” este plin de motive din mitologia nordica, toata constructia este bazata pe aceasta mitologie. Tolkien a  împrumutat elemente ale legendei Völsunga saga, în mod special Inelul magic de aur și sabia ruptã, care este refãuritã. În Völsunga saga aceste lucruri sunt Andvarinaut și Gram, ele corespund cu Inelul și Narsil/Andúril. Mitologia finalandezã și multe alte elemente din cartea de poeme Kalevala au jucat un rol important asupra creerii Pãmântului de Mijloc. În manierã asemãnãtoare cu Stãpânul Inelelor, Kalevala este centratã asupra unui artefact magic, numit Sampo, care îi aduce avere purtãtorului sãu, dar nu îi dezvãluie niciodatã natura acestuia. Precum Sampo, Inelul este disputat de cãtre forțele binelui și ale rãului pentru ca în final sã fie distrus pentru „binele majoritãții“. O altã paralelã între cele douã cãrți este vrãjitorul, Gandalf care împrumutã unele din acțiuni lui Väinämöinen (vrãjitorul din Kalevala). Ambii luptã alãturi de forțele binelui și în finalul romanului pleacã spre o lume a nemuririi. Tolkien s-a inspirat din limba finlandezã când a creat limba elfã Quenya.

Fara multe probleme il vom regasi si pe Shakespeare, cu a lui Macbeth. Cine cunoaste piesa nu poate sa nu faca o comparatie intre intunecoasele privelisti din “atacul Enților asupra cetãții Isengard” a lui Tolkien si “Pãdurea Birnam venind spre Dunsinane“ din Macbeth-ul lui Shakespeare.

Si totusi “Stãpânul Inelelor” este o lucrare profund crestina, la fel ca autorul sau.

Tolkien a descris romanul Stãpânul Inelelor prietenului sãu iezuit Robert Murray ca o „lucrare fundamental religioasã și Catolicã, de care nu a fost conștient la început, lucru observat dupã revizuire“.[1] În cadrul romanului pot fi gãsite multe teme teologice, care includ rãzboaie între bine și rãu, triumful umilinței asupra mândriei și activitatea zeilor. În plus, legenda conține teme precum moartea și imortalitatea, mila și binecuvântarea, învierea, salvarea, pocãința, propriul sacrificiu, dreptatea, propria credințã, frãția, autoritatea și vindecarea. De asemenea, Tolkien a declarat cã de-a lungul scrierii romanului, în momentele în care Frodo trebuia sã lupte împotriva puterii inelului, în mintea sa era prezent deseori versul „ªi nu ne duce pe noi în ispitã, Ci ne izbãvește de cel rãu“ din rugãciunea Tatãl Nostru.

Tolkien a fost un devotat Romano-Catolic, si inca unul conservator. Din punct de vedere religios el era devotat canoanelor cele mai stricte, in afara reformelor modernitatii aduse in biserica catolica la inceputul secolului al XX-lea. Tolkien detesta “modernitatea”, masinile si automatizarea, care era dupa parerea lui, nucleul ororilor petrecute in primul si in cel de al doilea razboi mondial.

Dupã publicarea romanului Stãpânul Inelelor, aceste influențe au condus la speculația cã Inelul este o alegorie pentru bomba nuclearã. Totuși, Tolkien a insistat cã munca sa nu este o alegorie de niciun fel. El a declarat în prefața Stãpânului Inelelelor cã niciodatã nu i-au plãcut alegoriile, care credea el cã impun dominația autorului asupra cititorului. În schimb el a preferat termenul de aplicabilitate, libera opinie a cititorului de a interpreta munca sa (a lui Tolkien) în lumina propriei vieți și timpuri. Tolkien a scris o mare parte a cãrții, incluzând începutul și finalul, înainte ca bombele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki sã fie fãcute cunoscute lumii.

Totuși, romanul are și o serie de influențe moderne. Existã o disperare în fața noilor mașinãrii, simțite chiar de cãtre Tolkien în timpul Primului Rãzboi Mondial. Unii susțin cã în cadrul romanului existã dovezi clare care dovedesc cã povestea este puternic influențatã de cãtre problemele contemporane, cum ar fi industrializarea și urbanizarea din locurile pitorești engleze. Dezvoltarea masivã a unei generații de orci are de asemenea rezonanțe moderne, iar efectele inelului asupra purtãtorului aduc indirect în discuție dependența actualã a drogurilor, Tolkien aducând astfel romanul la un nivel modern.

Post-modernismul de stanga a gasit subiecte de critica in Stãpânul Inelelor pentru  asa zisele jigniri adresate grupurilor minoritare. O criticã susține faptul cã lucrarea promoveazã rasismul din cauza portretizãrii oamenilor, elfilor, gnomilor și hobbiților de culoare albã drept protagoniști și a orcilor și oamenilor de culoare închisã a pielii drept antagoniști. Cartea menționeazã de asemenea cã númenóreeni au devenit slabi atunci când s-au amestecat cu ‘cei mai puțin oameni’. Criticile afirmã cã aceasta reprezintã o declarație a faptului cã strãinii distrug cultura, în special pe aceea a altor etnii. Aceastã interpretare rasistã este absolut nepotrivitã si neadevarata fațã de convingerile personale ale lui Tolkien. În scrisori private, Tolkien a denunțat nazismul drept “o doctrinã rasistã si inumana“ și antisemitismul drept  “barbar si bestial din punct de vedere uman “, iar apartheidul, “oribil“. L-a denunțat de asemenea pe ultimul și în scrisoarea de rãmas bun adresatã Universitãții Oxford în 1959.

Autori consacrati in literatura SF (Ursula Le Guin, Frank Herbert si intr-o anumita masura si marele Arthur C. Clarke) au fost influentati de lumile create de Tolkien in “Hobitul” si “Stãpânul Inelelor”. Traducerea romaneasca este destul de buna si cu rigoare fata de originalul Englez. De citit la toate varstele.

Bibliografie si citate

Engleza:
de Camp, L. Sprague. Literary Swordsmen and Sorcerers: The Makers of Heroic Fantasy, Arkham House, 1976.
Wood, Ralph C. Biography of J. R. R. Tolkien (1892-1973). Addison,Texas; Leadership University
Muir, Edwin. The Truth of Imagination: Some Uncollected Reviews and Essays. Aberdeen University Press.
Carpenter, Humphrey (1979). The Inklings: C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien, Charles Williams and Their Friends. Wikipedia under GNU license.
Carpenter, Humphrey “J. R. R. Tolkien: A Biography”, Houghton Mifflin, 2000
Feist, Raymond  “Meditations on Middle-Earth”, St. Martin’s Press, 2001
Shippey, Tom “J. R. R. Tolkien Author of the Century”, HarperCollins, 2000

Românã:
Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien, Robert Lazu (coordonator), Mihaela Cernãuți-Gorodețchi, Györfi-Deák György, Galaxia Gutenberg, 2007
Lumea lui Tolkien, Robert Lazu, Editura Hartmann, Arad, 2004

Citate:
[1] Carpenter, Humphrey, The Letters of J. R. R. Tolkien”, Houghton Mifflin Tolkien, 1995.