Clic aici pentru versiunea pdf a studiului

O datã cu romanele sale, scriitorul englez John Ronald Reuel Tolkien (1892-1973) a creat un univers insolit, Pãmântul de Mijloc, populat de diferite neamuri: pitici, elfi, orci, cãpcãuni, oameni, uriași, hobbiți. Felul cum au apãrut acești locuitori ne este povestit în Silmarillion. Întâii Nãscuți ai Creatorului (numit aici Eru Ilúvatar) sunt niște fãpturi angelice, trezite sub lumina stelelor presãrate de valara Varda, soția lui Manwë, în apropiere de lacul Cuiviénen („Apa Trezirii”). Aici au trãit vreme îndelungatã, rãstimp în care au strãbãtut Pãmântul de Mijloc și s-au minunat de toate cele întâlnite, cãci fuseserã creați cu darul vorbirii și au dat nume tuturor lucrurilor și fãpturilor pe care le-au zãrit. Pe ei înșiși s-au numit quendi, adicã „cei care vorbesc”, cãci în afara lor nu existau alte fãpturi care sã cuvânte sau sã cânte. Abia apoi, o datã cu primul rãsãrit de Soare, s-au nãscut și oamenii, neam cãruia Creatorul i-a hãrãzit o soartã aparte.

Elfii erau nemuritori, iubeau frumusețea lumii, o fãceau sã înfloreascã prin delicatețea și perfecțiunea cu care au fost dãruiți. La început ei au vorbit doar quenya (elfa nobilã), dar apoi s-au amestecat cu oamenii și astfel a apãrut limba sindarinã. În Anexa F („Limbile și popoarele celui de-al treilea ev”) la Stãpânul inelelor [1], Tolkien ne spune cã, înainte de Apusul lor, majoritatea elfilor adoptaserã sindarina pentru viața de zi cu zi, în vreme ce elfa nobilã devenise un fel de „latinã a elfilor”, folositã doar în ceremonii, în datini și în cântece.

Într-o scrisoare adresatã lui Milton Waldman, în 1951, reprodusã în preambulul ediției românești a Silmarillion-ului, J. R. R. Tolkien mãrturisea o legãturã specialã cu aceastã parte a creației sale: „În spatele poveștilor mele se aflã o întreaga încrengãturã de limbi (cele mai multe doar schițate ca structurã). Dar acelor creaturi pe care în englezã le numesc «Elves», o denumire ce induce în eroare, le-am destinat doua limbi înrudite care sunt aproape complete – am scris istoricul lor, iar formele (reprezentând douã laturi diferite ale propriului meu gust lingvistic) au fost deduse în mod științific dintr-o origine comunã. Din aceste limbi am construit aproape toate numele care apar în legendele mele. Ceea ce conferã, sau cel puțin așa cred, un anumit caracter toponimiei și onomasticii (coeziune, unitate de stil lingvistic, iluzia istoricitații), cu totul unic în literatura de gen.” ªi, parcã presimțind avatarurile postume ale operelor sale, scriitorul sublinia: „Probabil cã pentru mulți este un lucru lipsit de importanțã, însã nu și pentru mine, datã fiind sensibilitatea mea deosebitã fațã de astfel de aspecte.”

Ce ar fi zis oare autorul, vãzând cã ediția româneascã a Stãpânului inelelor a apãrut fãrã Anexa E și fãrã partea a doua din Anexa F („Despre traducere”), omise nu atât „din motive care țin de ortografia și pronunția specifice limbii engleze”, cum ar fi dorit traducãtoarea sã credem, cât mai degrabã din grabã și comoditate?

La baza graiurilor quenya (elfa nobilã) și sindarin (idiom vorbit de elfii cenușii) a stat finlandeza, pe care scriitorul o învãțase citind Kalevala în original. Un vorbitor de maghiarã (limbã înruditã cu finladeza) poate regãsi în lexicul elfesc multe cuvinte cunoscute: sã amintim, drept exemplu, un termen precum atar „tatã”, din care s-a format apelativul atani, „oameni”, atât de apropiat de ungurescul atya, „pãrinte”. Tolkien nu numai cã a inventat limbile de pe Pãmântul de Mijloc, ci chiar le-a folosit. Exemplificãri ar fi destule, ne oprim însã doar la A Elbereth Gilthoniel, imnul de slavã cântat de elfi în cinstea valarei Varda [2], pe care Frodo Baggins îl aude în casa lui Elrond din Vâlceaua Despicatã, în momentul când, împreunã cu Bilbo Baggins, ies din Sala Focului (Stãpânul inelelor, vol. I, pp. 341-342). Se pare cã Frodo cunoștea dinainte o parte din imn, deoarece, rostind primul vers, l-a alungat pe Regele Vrãjitor, atunci când nazgûlii i-au atacat pe hobbiții poposiți pe Amon Sûl, „țancul Vremii” (Stãpânul inelelor, vol. I, p. 287). Sã ne amintim de remarca lui Aragorn (pe când era cunoscut de membrii frãției sub numele Pas Mare): „Mai ucigãtor pentru el [Regele Vrãjitor] a fost numele Elbereth.” (Stãpânul inelelor, vol. I, p. 290)

În momentul când bãrcile cu care Frãția Inelului a pornit din Lothlórien au fost atacate de un nazgûl, prințul elf Legolas și-a lansat sãgeata cerând ajutorul Doamnei Stelelor prin aceleași cuvinte (Stãpânul inelelor, vol. I, p. 543). Sam cel Înțelept invocã imnul din nou când respinge atacul lui Shelob, pãianjenul monstruos din Cirith Ungol (Stãpânul inelelor, vol. II, p. 425). [3]

A Elbereth Gilthoniel este cel mai lung text în sindarinã din Stãpânul inelelor. Tolkien a tradus în volum doar douã cuvinte din imn, „galadhremmin Ennorath” (ținuturi împãdurite de pe Pãmântul de Mijloc), amintite într-o notã din Anexa E. Ulterior, el a realizat o traducere completã în englezã, însoțitã de comentarii lãmuritoare, publicatã în antologia de versuri și muzicã Road Goes Ever On, care a apãrut în mai multe ediții. [4]

Iatã traducerea imnului elfesc (de fapt, a celor trei variațiuni ale sale incluse în roman), realizatã pe baza versiunii engleze propuse de însuși J. R. R. Tolkien (prezentãm în paralel versiunea originalã în sindarinã, versiunea în limba englezã și versiunea în limba românã):

A ELBERETH GILTHONIEL / O ELBERETH STAR-KINDLER / O! DOAMNÃ A STELELOR, APRINZATOARE A ASTRELOR

1. A Elbereth Gilthoniel, [5]
O Elbereth Star-kindler
O! Doamnã a Stelelor, Aprinzãtoare a astrelor

silivren penna míriel
(white) glittering slants down sparkling like jewels
ca niște nestemate scânteind, în licãr [alb] pe când se sting,

o menel aglar elenath!
from [the] firmament [the] glory [of] the star-host!
pe firmament, strãlucire a mulțimii de stele!

Na-chaered palan-díriel
To-remote distance far-having gazed
Din depãrtãri de neatins, privind spre dincolo de zare,

o galadhremmin ennorath,
from [the] tree-tangled middle-lands,
din ținuturile împãdurite de pe Pãmântul de Mijloc,

Fanuilos, le linnathon
Fanuilos, to thee I will chant
Fanuilos [6], cãtre tine îmi înalț cântarea

nef aear, sí nef aearon!
on this side of ocean, here on this side of the Great Ocean!
pornitã de pe acest țãrm al oceanului, de pe acest țãrm al Marelui Ocean.

2. A Elbereth Gilthoniel, [7]
O Elbereth Star-kindler
O! Doamnã a Stelelor, Aprinzãtoare a astrelor

o menel palan-díriel,
from heaven gazing afar,
din ceruri scrutând în depãrtare

le nallon sí di’-nguruthos!
to thee I cry now beneath the shadow of death!
ție mã plâng acum, învãluit de umbra morții!

A tíro nin, Fanuilos!
O look towards me, Everwhite!
O! privește cãtre mine, tu, Cea Veșnic Preacuratã!

3. A Elbereth Gilthoniel, [8]
O Elbereth Star-kindler
O! Doamnã a Stelelor, Aprinzãtoare a astrelor

silivren penna míriel
white-glittering, slanting down sparkling like a jewel,
ca niște nestemate scânteind, în licãr alb pe când se sting,

o menel aglar elenath,
the glory of the starry host
strãlucire a mulțimii înstelate!

Gilthoniel, A! Elbereth!
Starkindler, O! Elbereth!
Aprinzãtoare a astrelor, o, Doamnã a Stelelor!

Tolkien a știut sã-și îmbine pasiunea pentru nãscocirea limbilor cu credința. Una dintre cele mai elocvente dovezi o constituie faptul cã el a tradus în elfa nobilã (quenya) principalele rugãciuni creștine, precum Tatãl nostru și Bucurã-te, Marie. Prezentãm în continuare aceste douã texte sacre (pentru o urmãrire mai ușoarã a versiunii originale în quenya, îi juxtapunem versiunea în limba englezã și versiunea în limba românã).

ÁTAREMMA / OUR FATHER / TATÃL NOSTRU

Átaremma i ëa han ëa
Our father who art in heaven,
Tatãl nostru Carele ești în ceruri,

na aire esselya
hallowed be thy name,
sfințeascã-se numele Tãu;

aranielya na tuluva
thy kingdom come,
vie Împãrãția Ta;

na care indómelya cemende tambe Erumande
thy will be done, on earth as [it is] in heaven
facã-se voia Ta precum în cer așa și pe pãmânt.

ámen anta síra ilaurëa massamma
Give us this day our daily bread,
Pâinea noastrã cea de toate zilele dã-ne-o nouã astãzi;

ar ámen apsene úcaremmar sív’ emme apsenet tien i úcarer emmen
and forgive us our trespasses as we forgive those who trespass against us.
și ne iartã nouã greșalele noastre precum și noi iertãm greșiților noștri;

Álame tulya úsahtienna mal áme etelehta ulcullo : násie :
And lead us not into temptation, but deliver us from evil. Amen.
și nu ne duce pe noi în ispitã, ci ne izbãvește de Cel-Rãu. Amin.

AIA MARÍA / HAIL MARY / BUCURÃ-TE, MARIE

Aia María quanta Eruanno
Hail Mary full of grace,
Bucurã-te, Marie, cea plinã de har,

i Héru as elye
the Lord is with thee.
Domnul este cu tine.

aistana elye imíca nísi :
Blessed art thou among women
Binecuvântatã ești tu între femei,

ar aistana i yáve mónalyo Yésus :
and blessed is the fruit of thy womb Jesus.
și binecuvântat este rodul trupului tãu, Isus.

Aire María Eruo ontaril
Holy Mary mother of God,
Preasfântã Marie, Mama lui Dumnezeu,

á hyame rámen úcarindor
pray for us sinners
roagã-te pentru noi pãcãtoșii,

sí ar lúmesse ya firuvamme : násie :
now and in the hour of our death. Amen.
acum și în ora morții noastre. Amin.

Traduceri din limba englezã, prezentare și note de Györfi-Deak György

Sursa: ACTA IASSYENSIA COMPARATIONIS, 6/2008

______________________________

NOTE:

[1] V. versiunea româneascã (la care facem trimiterile textuale) – J.R. R. Tolkien, Stãpînul inelelor, București, RAO: vol. I, Frãția inelului, traducere de Irina Horea, versuri traduse de Ion Horea, 1999; vol. II, Cele douã turnuri, traducere de Gabriela Nedelea, 2000; vol. III, Întoarcerea regelui, traducere de Irina Horea, versuri traduse de Ion Horea, 2001.

[2] Numitã Elbereth în sindarinã sau Elentári în elfa nobilã/quenya.

[3] În studiul The Lord and Lady of the Rings: The Hidden Presence of Tolkien’s Catholicism in the Lord of the Rings (Domnul și Doamna Inelelor: Tãinuita prezențã a catolicismului în Stãpânul Inelelor de Tolkien), Stratford Caldecott relevã o trãsãturã definitorie a credinței scriitorului englez, „pe care mulți (incluzându-l aici și pe prietenul lui Tolkien, C. S. Lewis) o gãsesc dubioasã și anume venerarea Fecioarei Maria”. Eseistul considerã cã unele dintre trãsãturile Maicii Domnului se regãsesc în anumite personaje feminine ale lui Tolkien, precum Galadriel și Elbereth. Dar legãtura directã apare explicit prezentatã în finalul romanului. Inelul Suveran a fost distrus pe 25 Martie, de Bunavestire, cu exact nouã luni înainte de Crãciun. Este ziua zãmislirii copilului divin, a imaculatei concepții anunțate de îngerul Gabriel (Luca 1:28), printr-o frazã aflatã la temelia unei alte rugãciuni creștine, Bucurã-te, Marie.

[4] Mai multe informații se pot gãsi în scrisoarea lui Tolkien cãtre Rhona Beare din 14 octombrie 1958 (scrisoarea nr. 211 din volumul The Letters of J.R.R. Tolkien, îngrijit de Humphrey Carpenter și Christopher Tolkien și publicat pentru prima datã de George Allen & Unwin în 1981), precum și în diverse studii și comentarii, printre care cel scris de Helge K. Fauskanger (v. http://folk.uib.no/hnohf/elbereth.htm – sursã accesatã pe 24 octombrie 2008)

[5] Variațiunea imnicã invocatã în cãminul lui Elrond, stãpânul ținutului Rivendell (Stãpânul inelelor, vol. I, pp. 341-342).

[6] Fanuilos este o formã a numelui Amon Uilos, denumirea sindarinã a muntelui Oilossë („Albeața Nepieritoare”), un fel de Olimp al Pãmântului de Mijloc, unde trãiau valarii Manwë și Varda. Mulți au fost derutați de acest aspect și de aceea au considerat cã miturile din Silmarillion sunt de sorginte pãgânã. Într-o scrisoare datatã 2 decembrie 1953, adresatã lui Robert Murray, Tolkien mãrturisea, fãrã echivoc: „Bineînțeles, Stãpânul inelelor este o operã fundamental religioasã și catolicã; inițial, fãrã sã-mi dau seama, apoi [urmãrind] conștient [acest lucru] în timpul revizuirii.” (“The Lord of the Rings is of course a fundamentally religious and Catholic work; unconsciously so at first, but consciously in the revision.”)

[7] Variațiunea imnicã invocatã în Cirith Ungol de cãtre Sam Gamgee, care o înfruntã pe Shelob (Stãpânul inelelor, vol. II, p. 425).

[8] Variațiunea imnicã invocatã la întoarcerea din aventurã a lui Frodo Baggins și a lui Sam Gamgee (Stãpânul inelelor, vol. III, p. 401).